În vârf de munte, pe pista de biatlon a complexului Laura. Eva termină cursa. Caută reperul tricolor din tribună. Și aruncă o privire scurtă spre cei ce i-au fost aproape. Contactul vizual cu mama și fratele Erno, fost campion la schi, devine compresa caldă pusă pe frunte. Pleacă la vestiar. Se echipează în câteva secunde. Nu pierde timpul. Gândul că a ratat al patrulea foc de la culcat o macină neîncetat. „A fost vorba de ghinion. Așa e când sunt câțiva milimetri în joc”, oftează fratele Erno. „Ar fi terminat pe 4 dacă n-ar fi ratat. A alergat foarte bine”, completează antrenorul Simon Marton. Ratarea a costat-o poate o medalie. Pentru că penalizarea a influențat decisiv clasamentul final de la sprint. Dar nu-i timp de regrete.
Eva iese din vestiar. Se amestecă prin furnicarul multicolor ce se îndreaptă spre drumul spre telecabină. Spre ieșire. Și ajunge la sufletul care i-a dat forță din tribune. Mama sa. Ghisella, venită la Soci prin campania Mulțumesc, mamă!, a celor de la P&G. Fire optimistă, cvintupla participantă la JO are capacitatea de a vedea lucrurile bune ale cursei.
Felicitări, Eva! Care sunt lucrurile bune după acest concurs?
Mama se bucură, fratele meu e nervos, dar era de așteptat pentru că voia să mă clasez între primele trei și era posibil. Dacă nu trăgeam al patrulea foc pe lânga… altceva ar fi fost. Dar în ultimul timp numai așa gresesc. (n.r. – de la începutul sezonului, luna decembrie).
Cât de mult a cântărit în evoluția ta acea ratare de la culcat?
30 de secunde plus 150 de metri… Iar după acea ratare, când pleci la deal, simți! Contează foarte mult în desfășurarea ulterioară a cursei pentru că turul e foarte greu.
Te influențează din punct de vedere psihic un astfel de debut?
Nu pot să zic asta, știam că trebuie să trag de mine cât mai mult. Dar acum știu că am o șansă peste două zile și asta e bine (n.r. marți seara, proba de urmărire, 10 km).
A existat în timpul concursului un moment în care ai simțit că îți este foarte greu, un prag psihologic?
Da, la un moment dat acolo sus (n.r. arată spre dealul din spatele liniei de start), la sfârșitul celui de-al doilea tur. Fizic, acel moment te pune la încercare. Și psihic. Simți că nu mai poți, dar nu ai voie să gândești la așa ceva în cursă. Puteam să trag „cinci” liniștită și plus că puteam să trag mult mai mult de mine.
Zăpada cum a fost?
A fost bună, dar sunt și zone unde e pic mai grea, fug greu schiurile. E mixtă zăpadă, nu e aceeași în toate zonele. E diversă, sunt trei feluri zăpadă, e un pic mai ciudat aici. Iar ca atmosferă, am auzit că și huiduiau la un moment dat, nu e fair-play părerea mea, dar în Rusia am mai auzit așa ceva, se mai poartă pe aici. (zâmbește)
Ce faci acum, după cursă?
Fac o încheiere de 6 kilometri, pentru a scăpa de durerile musculare. Acum nu mă va lua somnul până dimineața, din cauza adrenalinei, îmi vine și acum să sar. Însă mă bucur pentru că a fost mama cu mine, pentru că nu mai fusese la o ediție a Jocurilor Olimpice niciodată. Mi-a dat din tribune puterea de care aveam nevoie.
Marți e proba de urmărie…
Sper să fac un rezultat mai bun, eu sunt o tipă pozitivă.
Mult succes!
Mulțumesc.
Și da! După o cursă extrem de grea, cu o încărcătură emoțională deosebită, Eva a plecat pe încă șase kilometri, la încheierea care o ajută să spele acidul lactic din mușchi. Eva are 35 de ani. Și face parte din clubul campioanelor care nu se opresc niciodată.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER